Sari la conținut

Ierni călduroase

Deși viața copiilor pe care îi sprijinim este, în general, dificilă, iarna aduce provocări și mai mari. Temperaturile scăzute înseamnă, pentru mulți dintre ei, case fără căldură. Sunt copii care lipsesc de la școală pentru a merge să adune lemne, astfel încât familia să se poată încălzi peste noapte.

În același timp, oportunitățile de muncă pentru zilieri scad considerabil în sezonul rece, iar veniturile familiilor devin și mai mici. Cheltuielile cresc, resursele scad, iar presiunea este uriașă.


Prin proiectul Ierni Călduroase, intervenim concret și direct:

  • livrăm lemne de foc pentru zeci de gospodării

  • oferim sobe acolo unde este nevoie

  • ducem alimente de bază și produse de igienă

  • asigurăm haine groase, geci și ghete pentru copii


Ne asigurăm că au ceea ce le trebuie pentru a trece iarna mai ușor. Nu este un gest simbolic, ci o necesitate reală.

Pe lângă ajutorul practic pe care îl oferim, mergem în fiecare an cu daruri de Crăciun la sute de copii. Ne dorim ca toți copiii să simtă acea atmosferă specială a sărbătorilor. Bucuria lor sinceră ne amintește de fiecare dată de ce facem ceea ce facem și ne încarcă cu energie pentru un an întreg. Este cu adevărat special să vezi emoția și entuziasmul din ochii unui copil atunci când primește cadoul pe care și-l dorea, dar nu credea că Moș Crăciun ajunge și la el.


Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații